Semimaratonul ”Gerar”

Iată o veste bună pentru iubitorii de alergare - primul semimaraton al anului.

Concursul va avea loc pe 30 ianuarie 2010, în Campusul Universității Politehnica, București și este organizat de Asoc. C.S. Ro Club Maraton în colaborare cu Facultatea de Inginerie Electrică din cadrul Univ. Politehnica.
Concurenții pot opta pentru una din cele 2 probe (dar nu pentru ambele):
- cros – 3,6 km (1 tură)
- semimaraton – aprox 21 km (6 ture); la proba de semimaraton se poate participa numai în echipe de 3 alergători, care vor alerga simultan (deci nu în sistem ștafetă) fără a se depărta unii de alții la mai mult de 5 metri (nerespectarea acestei reguli atrage dupa sine descalificarea).
Înscrierile se pot face doar pe siteul www.maraton.info.ro pentru semimaraton, iar pentru cros se acceptă și înscrierile în ziua concursului, în funcție de numărul de locuri disponibile.
Se pot înscrie doar persoanele care au împlinit 18 ani până la data concursului.
Numărul de locuri este de 150 alergători la cros și 60 echipe (60 x 3 alergători) pentru semimaraton.

Concurenții de la semimaraton care se înscriu și achită taxa de participare până la data de 10 ianuarie beneficiază de numere de concurs personalizate cu numele lor.
Taxele de participare sunt:
- semimaraton - 45 lei/echipă

- cros – 10 lei/persoana – se achita in ziua concursului
Toți participanții (atat la semimaraton, cât și la cros) vor semna în ziua concursului o declarație pe propria răspundere referitoare la starea de sănătate și capacitatea de a participa la competiții de alergare.
Programul va fi următorul:
9,00 - ridicarea numerelor de concurs, înscrierea pentru cros și accesul la vestiare (ridicarea numerelor și înscrierea se pot face până la maxim ora 10.15)
10,30 – start cros
11,00 – start semimaraton
12,00 – festivitate premiere cros
15,00 – festivitate premiere semimaraton

Sursa: www.maraton.info.ro

Respect Gym își respectă practicanții?

Acum vreo lună de zile am căutat pe net o sală de kick-boxing care să aibă program de antrenamente și dimineața, că așa se mula mai bine pe programul meu și puteam avea o frecvență a antrenamentelor care să justifice prețul abonamentului.

Am găsit Respect Gym, sală cu destul de mulți practicanți prezenți în galele Local Kombat și am decis să-i trec pragul, deși era cam departe de cartierul meu.

La capitolul aspect și dotări, sala merită nota 10. E spațioasă, curată, mochetată, există ring, oglinzi, saci, palmare, cântar, perne. Are vestiar cu dulapuri individuale cu cheie, 5 dușuri, apă caldă, uscător de păr, ce să mai, îți ia ochii și dai 150 lei abonamentul lunar.

După câteva antrenamente însă, am observat că deși prezent, antrenorul Alin Panaite nu prea conduce antrenamentele, ci stă pe la recepție la taifas cu Atodiresei și alți cetățeni. Antrenamentele sunt conduse de elevi mai vechi, care stabilesc combinațiile pe care le lucrează începătorii și intermediarii, și corectează atât cât se pricep, cât au timp să vadă fiind ocupați cu antrenamentul propriu sau cât au chef. Uneori, Alin Panaite mai trece în inspecție prin sală, mai corectează pe unul, pe altul, apoi obosește și se parchează pe canapea la recepție.

Eu de bine de rău nu sunt începător, așa că m-am consolat cu ideea și am folosit sacii și oportunitatea lucrului cu partener, dacă de experiența antrenorului nu beneficiam, deși plătisem pentru asta. Începătorilor însă, le plâng de milă, lucrează după ureche tehnici explicate în grabă, în două vorbe, fără să-i corecteze nimeni, și visează să ajungă precum campionii din fotografiile de pe pereți...

Am tras linie și am decis să nu-mi mai fac abonament pe încă o lună, sunt banii mei, munciți de mine și nu plătesc cu ei servicii de care nu beneficiez. Păcat de sală, e întradevăr de nota 10, dar dacă antrenorul nu-și respectă elevii, degeaba se cheamă sala Respect Gym.

Sinceritatea

"Ok. De mâine nu mai minţim! Mâine dimineaţă la prima oră:

•      Maria îi va spune soţului că de zece ani creşte copilul poştaşului;
•      Gigel îi va reproşa soţiei că vecina de la cinci o suge mult mai mişto decât ea;
•      Oana îi va povesti iubitului că are o fantezie în care i-o suge şefului ei şi ieri tocmai şi-a îndeplinit-o;
•           Mihai va intra în biroul şefului şi-i va spune sincer că-l consideră un prost îngâmfat şi incompetent;
•      Ana o va informa pe soacra sa că are curul mare şi că îi pute gura;
•           Putin îi va spune lui Obama că are faţă de sclav sau că toţi americanii lucrează la negru.

Mâine dimineaţă toată suflarea planetei va fi sinceră, astfel încât, cu puţin noroc, omenirea va supravieţui până mâine la prânz, asta dacă o parte din populaţie se va trezi un pic mai târziu.

Din fericire, acest scenariu apocaliptic nu se va realiza, pentru că toţi minţim în toată perioada din zi în care nu dormim. Toţi afirmăm sus şi tare că nu ne place să fim minţiţi. Pe naiba! Nu ne place să ne dăm seama că am fost minţiţi, dar adorăm să ne bălăcim în minciunile pe care ne convine să le auzim.

De la nevinovatul „Sunt foarte obosită şi mă doare capul” în loc de „N-am chef de tine azi, boule, lasă-mă în pace” şi până la cutumele diplomatice, minciuna se foloseşte dintotdeauna pentru a nu răni orgolii, pentru a evita conflicte şi în final, pentru a asigura relaţii armonioase între oameni.

Da, dar minciuna face şi mult rău, vor spune unii – e plină lumea de şarlatani care sunt gata să te lase cu buzunarele goale în secunda doi dacă nu eşti atent.

Minciuna nu face rău. Minciuna poate avea efecte pozitive pentru unii şi negative pentru alţii – ea este amorală, la fel de amorală ca un cuţit de bucătărie care poate fi folosit deopotrivă pentru a tăia ceapă sau… jugulara adversarului. E o simplă unealtă, deci hai să o dezbrăcăm de conotaţiile astea negative care i s-au asociat nejustificat.

De ce a fost stigmatizată minciuna? Dacă ne întoarcem din nou în timp, vom vedea că puternicii vremii, căpetenii, şefi de trib, regi şi împăraţi, minţeau toţi de îngheţau apele, şi ei şi camarila lor, că doar erau politicieni, ce naiba!

Ei însă nu aveau nici un interes să fie minţiţi de popor, iar mărturisirea era considerată „regina probelor” în justiţie, indiferent dacă ţi se smulgeau unghiile sau erai ars cu fierul roşu pentru a recunoaşte ceea ce alţii credeau că ai făcut. Poporului i se impunea să fie sincer, pentru a putea fi controlat. Porunca biblică „Să nu minţi” transforma folosirea minciunii într-un păcat, sădind vinovăţia în sufletele celor care minţeau şi împovărându-le inimile cu remuşcări.

Sigur ai simţit şi tu pe pielea ta cât de puternică este această stigmatizare religioasă a minciunii – după mii de ani de întipărire în conştiinţa colectivă, chiar dacă nu eşti un om foarte religios, tot te macină vinovăţia uneori după ce minţi, chiar dacă efectul minciunii este unul pozitiv.

Dacă eşti bărbat, e în general foarte simplu să-ţi înlături aceste sentimente de vinovăţie – n-ai decât să răspunzi sincer pentru câteva zile la toate întrebările pe care ţi le pun femeile din viaţa ta, cu excepţia nevestei. Ele au prostul obicei de a pune întrebări la care n-ar suporta un răspuns sincer şi te forţează să minţi. Sigur te-ai obişnuit cu chestia asta, dar dacă încă îţi mai faci procese de conştiinţă, tot ce trebuie să faci este să fii sincer pentru câteva zile, cât rezişti, şi vei vedea că astea sunt regulile jocului.

De exemplu, când te întreabă: „Vecina de la trei e mai frumoasă decât mine?”, fii sincer – e suficient să răspunzi „Da”, nu e nevoie să-i răspunzi „Dacă ai şti ce bine arată dezbrăcată…”. Când te întreabă „Rochia asta îmi arată curul mare?”, spune-i că rochia n-are nici o vină. Înţelegi acum de ce am exclus nevestele din acest experiment – e adevărat că am scris cartea asta pentru a-ţi schimba viaţa, dar eu m-am gândit să o schimbi în bine…

Trebuie să înţelegi că nu ai de ce să te învinovăţeşti pentru că foloseşti minciuna, dacă nu faci rău nici unei persoane nevinovate prin asta. E la fel ca la război – nu agresăm non-combatanţii" ("Erezia" - manuscris)

Am trăit-o şi pe asta...

Ieri seară, pentru două ore, am avut din nou 18 ani. Patru oameni, trecuţi bine de 40 de ani, mi-au dăruit două ore de tinereţe, pentru care le mulţumesc. A fost o experienţă unică, pe care nu cred că o voi putea uita vreodată şi pe care cuvintele mele puţine nu o pot descrie.
Mulţumesc, Metallica!

Cross montan la Moieciu de Sus

Pentru iubitorii de alergare montană, ziua de 1 Mai a fost cu adevărat o mare sărbătoare. La Moieciu de Sus a avut loc prima ediţie a Ecomarathon-ului, vremea a fost superbă, iar participanţii au avut parte de tot ce-şi puteau dori: peisaje de vis, aer curat şi voie bună.

Eu am optat pentru varianta cross (14 km), pentru că a fost prima mea competiţie montană şi nu am vrut să mă arunc prea departe, dincolo de posibilităţile mele fizice actuale. A fost o alegere înţeleaptă - a fost cea mai grea competiţie de până acum. Cea mai grea, dar şi cea mai frumoasă!

Am început cu o porţiune de şosea, cu o pantă abia sesizabilă, dar care ţi se agăţa de genunchi imediat dacă făceai greşeala să o abordezi în ritm de plat. Urma o porţiune de urcare abruptă prin pădure - asta mi s-a părut că nu se mai termină, nu eram pregătit pentru o urcare aşa de lungă.

Restul a fost distracţie în formă pură - am alergat prin pădure şi pe coclauri ascultând Metallica şi Black Sabbath, îmbătat de frumuseţea locurilor şi de plăcerea alergării.

Dacă voi mai fi şi dacă voi mai putea alerga, voi reveni cu siguranţă în fiecare an.

La anul mă înscriu la maraton şi până atunci, vânez alte evenimente asemănătoare de pe alte coclauri - urmează semimaratonul de la Tuşnad, în iunie.

Crosul Universitar

Duminică dimineaţa m-am prezentat, e drept puţin obosit după o minipetrecere consumată sâmbătă seara, la Crosul Universitar. Eu şi alţi pasionaţi de alergare, "de bună voie şi nesiliţi de nimeni". Cam o mie de elevi şi studenţi, motivaţi prin "mijloace specifice" de profesorii de sport.

Privind feţele participanţilor nu puteai să nu te gândeşti că acest eveniment trebuia să se numească "Crosul Mahmurelii", în nici un caz "Crosul Universităţii" - mulţi păreau veniţi direct din cluburi, nedormiţi, cu ochii roşii după o noapte de chef.

Pe la 11 fără un sfert, ne-am încolonat în spatele liniei de start, unii cu mişcări de încălzire, alţii cu ţigările în gură... Nimeni nu s-a preocupat să se oprească din pălăvrăgeală sau măcar să stingă ţigările atunci când organizatorii anunţau un moment de reculegere în memoria victimelor "accidentului" aviatic care a decapitat Polonia.

La 11 s-a dat startul, un motiv bun ca să regret decizia de a mă plasa în coada plutonului - m-am trezit blocat de o mare masă de tineri care se deplasau cel mult în pas vioi, nicidecum în alergare, aproape umăr la umăr şi pe care nu i-am putut depăşi decât după mai bine de 500 de metri.

Am finalizat în 13'15", am asistat la premiere şi la tombolă şi am plecat către maşină cu gândul că asta a fost primul concurs în care am alergat la categoria "Veterani" - e drept că toţi cei care nu erau elevi sau studenţi au fost încadraţi la veterani - însă tot m-am simţit ciudat...

Biserica vs. Libertate

Oare câte sute de ani vor mai trebui să treacă până când urmaşii noştri nu vor mai trăi sub presiunea prejudecăţilor induse de dogmă?

Nu vă futeţi azi, că suntem în Săptămâna Mare! Să nu sugi nimic, fata mea, că e post şi e păcat să bagi carne în gură! Nu băga botul la savarină, fiule, că e de dulce!

De mii de ani, suntem învăţaţi de mici să ne simţim vinovaţi pentru plăcerile noastre naturale, fireşti, dăruite de Dumnezeu şi prohibite de preacurvioasele feţe bisericeşti în baza unor scrieri arhaice ale unor populaţii de păstori  de acum 2000 de ani, traduse şi interpretate de aceleaşi preacinstite feţe, după bunul lor plac...

De mii de ani, ni se induce confuzie în suflet, suntem puşi în contradicţie cu noi înşine şi cu nevoile noastre fireşti. De ce?

Oare pentru că dacă eşti confuz vei renunţa să gândeşti şi vei urma cuminte "păstorul", la fel de tâmp ca şi clelealte oi din turmă?

Sistemul funcţionează, chiar dacă nu mai torturează oameni în numele Domnului şi nu-i mai arde pe rug pe cei care îndrăznesc să gândească. Au mai rămas destule creiere spălate care să arunce cu pietre... Sub presiunea lor, ne supunem şi plătim...

Plătim să ne îngropăm părinţii, iar preacinstiţii îşi freacă mâinile la fiecare epidemie, pandemie, cutremur sau catastrofă, gândindu-se cum li se vor umple buzunarele...

Plătim să ne botezăm copii, înregimentându-i într-o religie la vârsta la care încă nici nu merg de-a buşilea, darămite să-şi poată exprima opinia religioasă...

Plătim să ne căsătorim, căci biserica leagă, nu eliberează...

Ajunge! Aprinde-ţi luminile, trage-ţi draperiile! Nu ne mai ascundem, nu ne mai este ruşine pentru că suntem oameni şi avem trupuri cu care ne dăruim plăcere unii altora... Iubiţi-vă cum vreţi şi pe unde apucaţi, până uitaţi cine sunteţi şi de ce trebuie să vă simţiţi vinovaţi!

Gândi-ţi liber!

Ieşiţi din turmă!

Refuzaţi să fiţi oi!

Fiţi liberi şi frumoşi...