Duminică am participat la deja tradiţionala alergare de grup din IOR. 9,42 km, ger sticlos, -15 grade, dar mai puţine porţiuni cu gheaţă decât joi. Faza tare e că era să mă mănânce câinii. Bine, nu de tot, doar kilogramele în plus! Crescut în Bucureşti, unde poţi să păţeşti orice că nu vede şi nu aude nimeni nimic, nici nu mi-a trecut prin cap să mai strig după ajutor. Am dat drumul la joc de picioare, încercând să-i ţin la distanţă cât să mă gândesc la o ieşire din corzi.
Ei bine, s-a întâmplat minunea! Auzind lătrături insistente în spate, cei din plutonul de alergători din faţă s-au întors să mă recupereze. În faţa superiorităţii numerice a oamenilor, haita s-a retras cu burta goală.
S-a dovedit că în colectivitatea alergătorilor găseşti oameni de calitate, inimoşi. Mulţumesc, colegii, respect!
