Ieri în IOR pe bucla nordică aleea era oglindă, se aluneca rău şi am reuşit cu greu să termin alergarea în picioare, aşa că azi m-am mutat în Tineretului, ştiind că la ora 10 trebuia să aibă loc aici alergarea de grup a celor de la RoClubMaraton.
M-am învârtit însă zadarnic în jurul lacului, n-am întâlnit decât alergători răzleţi şi nici o faţă cunoscută. În schimb, m-am convins: Ninja există, şi aleargă dimineaţa prin Tineretului. Sper să nu se supere colegul cu cagulă cu care m-am intersectat azi de câteva ori în jurul lacului pentru această remarcă, dar la infracţionalitatea din Bucureşti, orice băbuţă care se uită la ştiri ar fi terifiată să întâlnească un astfel de ninja când plimbă pechinezul.
În rest, mult mai puţină gheaţă decât în IOR, mult mai pustiu, aceeaşi atmosferă glaciară de care eu unul am început să mă plictisesc.