Practicanţii de arte marţiale se vor întreba cu siguranţă ce-i cu asocierea asta între două sporturi care nu prea au nici o legătură. Am văzut zilele trecute un reportaj făcut la o sală de fiţe din Bucureşti, unde un individ conducea un antrenament de Tae Bo, susţinând sus şi tare că ăla e kick-boxing şi Tae Bo e doar denumirea americană dată de Billy Blanks acestui sport. Mai avea puţin şi ne spunea că elevii lui se vor bate în K1 peste două săptămâni.
De dragul banilor tăi, hai să clarificăm puţin lucrurile:
Tae Bo este o formă de aerobic foarte eficientă care foloseşte anumite mişcări din artele marţiale, dar NU este o artă marţială. E un antrenament ritmat, executat preponderent pe muzică, te va ajuta să arzi calorii, să capeţi o bună condiţie fizică, mobilitate şi tonus muscular, te va binedispune, dar atât. Mişcările sunt cu totul scoase din contextul lor marţial, cu alte cuvinte, seamănă dar... nu răsare.
Tae Bo nu l-a îmbogăţit pe Billy Blanks datorită oamenilor pe care i-a antrenat direct, ci datorită casetelor şi DVD-urilor vândute, pentru că se pretează foarte bine antrenamentelor făcute acasă, în faţa televizorului.
Kick-box-ul, în schimb, este o artă marţială de contact, foarte asemănătoare cu boxul thailandez, care, în plan fizic, îţi va aduce toate beneficiile pe care le-ai avea practicând Tae Bo, iar în plus, te va transforma în timp, într-un practicant de arte marţiale, cu tot ce înseamnă asta: un psihic educat către abordarea cu calm a oricăror situaţii tensionate, o eficienţă deosebită în autoapărare, încredere în sine, responsabilitate în folosirea capacităţilor dobândite, astfel încât să nu-i răneşti grav pe agresori etc.
Kick-box-ul arată diferit şi din punct de vedere al antrenamentelor - acestea se bazează mult pe acurateţea tehnicilor, pe formarea unor reflexe condiţionate care să ducă la reacţii spontane în cazul unui atac, pe lucrul cu partener, lucrul la sac, la makiwara (un buştean pansat cu diverse materiale pentru a nu lovi direct în lemnul gol). Se folosesc protecţii (bandaje, mănuşi, tibiere, proteze dentare etc.).
Kick-box-ul nu poate fi învăţat acasă, prin vizionarea unor casete, atât pentru că presupune lucrul cu partener, cât şi pentru că antrenorul din televizor nu vede ce greşeşti şi nu te poate corecta ca lumea, iar în kick contează foarte mult acurateţea tehnică, nu doar transpiraţia.
N-am scris postul asta pentru a plictisi practicanţii de arte marţiale, ci pentru că, pentru un nepracticant, este foarte greu să te decizi în buzunarele cărui antrenor bagi banii, în speranţa că îţi vei realiza obiectivele.
Şi aşa sunt în România prea mulţi impostori care vând centuri colorate şi iluzii.
Mai întâi, trebuie să te informezi şi să decizi în cunoştinţă de cauză, pe baza obiectivelor pe care le urmăreşti.
Despre cum cred eu că e bine să-ţi alegi clubul de arte marţiale, voi reveni în alt post.
