Am început la 17:30, la fix cât să prind prima tură în amurg - parcă alergam într-o altă lume, îngheţată, luminată palid de ultimele raze de soare şi galbenul becurilor de pe stâlpi. A doua tură am avut parte de o lună aproape plină şi din ce în ce mai multă animaţie. Parcul s-a umplut cu patinatori care probabil căutau senzaţia supremă - hipotermia - pe gheaţa înşelătoare de pe lac, şi fotografi, atraşi de feeria peisajului.
Partea proastă a fost că imediat ce am ieşit din parc am simţit că scârţâie genunchiul stâng, şi seara m-a cam durut. Azi nu mă mai doare aproape deloc, dar iau pauză, dau cu antiinflamator şi mă rog să fie în regulă mâine la alergarea duminicală, să nu mă scoată pe tuşă. Riscantă zăpada asta. Şi eu care speram să văd o îmbunătăţire a vitezei după alergările astea pe zăpadă...
Dacă mă scoate pe tuşă, cred că voi căuta o piscină până îmi revin, să nu mă tragă prea mult înapoi accidentarea asta.
De fapt, tot n-am mai înotat de mult, cred că îmi caut o piscină oricum.
