Dragostea la comandă, ca şi erecţia la comandă, sunt nişte utopii atât de mari, că se văd cu ochiul liber. Şi atunci, care e rolul acestui Sf. Valentin, în afară de faptul că e un bun catalizator al transmiterii bolilor venerice? Ce se întâmplă de fapt, de Sf. Valentin?
Amantele sunt triste, ca de fapt în toate marile sărbători. Ori stau singure, că iubitul e cu nevasta, ori stau să le fută soţul, oricum, nu stau cu cine ar vrea ele.
Amanţii fac fie exerciţii de resuscitare a căsniciei, fie o treabă mânioasă cu un pornache proaspăt dat jos de pe torrent. Şedinţe de şpriţ nu prea fac, că le e naşpa să recunoască în faţa amicilor că n-au ce fute de Sf. Valentin...
Puştimea se joacă de-a căsătoreala pentru o zi, se combină pe la vreun bairam, dragostea adolescentină e, aşa cum ştim toţi, pe cât de inflamabilă pe atât de volatilă...
Restul indrăgostiţilor fac ce făceau şi în celelealte zile din an, se iubesc pe unde apucă, aşa ca nu e mare diferenţă. Fetele au un pretext destul de romantic ca să-şi desfacă picioarele în faţa partenerilor noi, ţinuţi la fezandat conform principiului "Eu nu sunt curvă, mai întâi să ne cunoaştem mai bine", sau să facă prima muie iubitului, aia voit stângace, însoţită de fraza "N-am mai făcut-o până acum, da cu tine simt că aş vrea să încerc, e cadoul meu special de Sf. Valentin..."
Oricum, toţi dansăm acelaşi dans nupţial al speciei, spre bucuria comercianţilor şi florăreselor, care-şi freacă mâinile... Că tot polemizasem cu Ana pe blogul ei despre tipare sociale...
Una peste alta, cresc vânzările şi creşte numărul de orgasme, simulate sau nu. Măcar e o schimbare de culoare, că sărbători în care creşte doar alcoolemia, avem tot anul...
