Sinceritatea

"Ok. De mâine nu mai minţim! Mâine dimineaţă la prima oră:

•      Maria îi va spune soţului că de zece ani creşte copilul poştaşului;
•      Gigel îi va reproşa soţiei că vecina de la cinci o suge mult mai mişto decât ea;
•      Oana îi va povesti iubitului că are o fantezie în care i-o suge şefului ei şi ieri tocmai şi-a îndeplinit-o;
•           Mihai va intra în biroul şefului şi-i va spune sincer că-l consideră un prost îngâmfat şi incompetent;
•      Ana o va informa pe soacra sa că are curul mare şi că îi pute gura;
•           Putin îi va spune lui Obama că are faţă de sclav sau că toţi americanii lucrează la negru.

Mâine dimineaţă toată suflarea planetei va fi sinceră, astfel încât, cu puţin noroc, omenirea va supravieţui până mâine la prânz, asta dacă o parte din populaţie se va trezi un pic mai târziu.

Din fericire, acest scenariu apocaliptic nu se va realiza, pentru că toţi minţim în toată perioada din zi în care nu dormim. Toţi afirmăm sus şi tare că nu ne place să fim minţiţi. Pe naiba! Nu ne place să ne dăm seama că am fost minţiţi, dar adorăm să ne bălăcim în minciunile pe care ne convine să le auzim.

De la nevinovatul „Sunt foarte obosită şi mă doare capul” în loc de „N-am chef de tine azi, boule, lasă-mă în pace” şi până la cutumele diplomatice, minciuna se foloseşte dintotdeauna pentru a nu răni orgolii, pentru a evita conflicte şi în final, pentru a asigura relaţii armonioase între oameni.

Da, dar minciuna face şi mult rău, vor spune unii – e plină lumea de şarlatani care sunt gata să te lase cu buzunarele goale în secunda doi dacă nu eşti atent.

Minciuna nu face rău. Minciuna poate avea efecte pozitive pentru unii şi negative pentru alţii – ea este amorală, la fel de amorală ca un cuţit de bucătărie care poate fi folosit deopotrivă pentru a tăia ceapă sau… jugulara adversarului. E o simplă unealtă, deci hai să o dezbrăcăm de conotaţiile astea negative care i s-au asociat nejustificat.

De ce a fost stigmatizată minciuna? Dacă ne întoarcem din nou în timp, vom vedea că puternicii vremii, căpetenii, şefi de trib, regi şi împăraţi, minţeau toţi de îngheţau apele, şi ei şi camarila lor, că doar erau politicieni, ce naiba!

Ei însă nu aveau nici un interes să fie minţiţi de popor, iar mărturisirea era considerată „regina probelor” în justiţie, indiferent dacă ţi se smulgeau unghiile sau erai ars cu fierul roşu pentru a recunoaşte ceea ce alţii credeau că ai făcut. Poporului i se impunea să fie sincer, pentru a putea fi controlat. Porunca biblică „Să nu minţi” transforma folosirea minciunii într-un păcat, sădind vinovăţia în sufletele celor care minţeau şi împovărându-le inimile cu remuşcări.

Sigur ai simţit şi tu pe pielea ta cât de puternică este această stigmatizare religioasă a minciunii – după mii de ani de întipărire în conştiinţa colectivă, chiar dacă nu eşti un om foarte religios, tot te macină vinovăţia uneori după ce minţi, chiar dacă efectul minciunii este unul pozitiv.

Dacă eşti bărbat, e în general foarte simplu să-ţi înlături aceste sentimente de vinovăţie – n-ai decât să răspunzi sincer pentru câteva zile la toate întrebările pe care ţi le pun femeile din viaţa ta, cu excepţia nevestei. Ele au prostul obicei de a pune întrebări la care n-ar suporta un răspuns sincer şi te forţează să minţi. Sigur te-ai obişnuit cu chestia asta, dar dacă încă îţi mai faci procese de conştiinţă, tot ce trebuie să faci este să fii sincer pentru câteva zile, cât rezişti, şi vei vedea că astea sunt regulile jocului.

De exemplu, când te întreabă: „Vecina de la trei e mai frumoasă decât mine?”, fii sincer – e suficient să răspunzi „Da”, nu e nevoie să-i răspunzi „Dacă ai şti ce bine arată dezbrăcată…”. Când te întreabă „Rochia asta îmi arată curul mare?”, spune-i că rochia n-are nici o vină. Înţelegi acum de ce am exclus nevestele din acest experiment – e adevărat că am scris cartea asta pentru a-ţi schimba viaţa, dar eu m-am gândit să o schimbi în bine…

Trebuie să înţelegi că nu ai de ce să te învinovăţeşti pentru că foloseşti minciuna, dacă nu faci rău nici unei persoane nevinovate prin asta. E la fel ca la război – nu agresăm non-combatanţii" ("Erezia" - manuscris)