S-ar putea să nu mă ridic la standardele voastre, morale sau culturale, după cum la fel de bine s-ar putea ca voi să nu vă ridicaţi la standardele mele. Acesta e un blog personal, citeşte cine vrea, cine nu, să nu mai piardă timpul aici, va găsi cât e netul de mare ceva să-i placă. Nu sunt expert în nimic şi nu dau cu sfaturi, doar cu păreri. Face-ţi cum vă taie capul, sunteţi singurii răspunzători de acţiunile voastre!

miercuri, 31 martie 2010

Biserica vs. Libertate

Oare câte sute de ani vor mai trebui să treacă până când urmaşii noştri nu vor mai trăi sub presiunea prejudecăţilor induse de dogmă?
Nu vă futeţi azi, că suntem în Săptămâna Mare! Să nu sugi nimic, fata mea, că e post şi e păcat să bagi carne în gură! Nu băga botul la savarină, fiule, că e de dulce!
De mii de ani, suntem învăţaţi de mici să ne simţim vinovaţi pentru plăcerile noastre naturale, fireşti, dăruite de Dumnezeu şi prohibite de preacurvioasele feţe bisericeşti în baza unor scrieri arhaice ale unor populaţii de păstori  de acum 2000 de ani, traduse şi interpretate de aceleaşi preacinstite feţe, după bunul lor plac...
De mii de ani, ni se induce confuzie în suflet, suntem puşi în contradicţie cu noi înşine şi cu nevoile noastre fireşti. De ce?
Oare pentru că dacă eşti confuz vei renunţa să gândeşti şi vei urma cuminte "păstorul", la fel de tâmp ca şi clelealte oi din turmă?
Sistemul funcţionează, chiar dacă nu mai torturează oameni în numele Domnului şi nu-i mai arde pe rug pe cei care îndrăznesc să gândească. Au mai rămas destule creiere spălate care să arunce cu pietre... Sub presiunea lor, ne supunem şi plătim...
Plătim să ne îngropăm părinţii, iar preacinstiţii îşi freacă mâinile la fiecare epidemie, pandemie, cutremur sau catastrofă, gândindu-se cum li se vor umple buzunarele...
Plătim să ne botezăm copii, înregimentându-i într-o religie la vârsta la care încă nici nu merg de-a buşilea, darămite să-şi poată exprima opinia religioasă...
Plătim să ne căsătorim, căci biserica leagă, nu eliberează...
Ajunge! Aprinde-ţi luminile, trage-ţi draperiile! Nu ne mai ascundem, nu ne mai este ruşine pentru că suntem oameni şi avem trupuri cu care ne dăruim plăcere unii altora... Iubiţi-vă cum vreţi şi pe unde apucaţi, până uitaţi cine sunteţi şi de ce trebuie să vă simţiţi vinovaţi!
Gândi-ţi liber!
Ieşiţi din turmă!
Refuzaţi să fiţi oi!
Fiţi liberi şi frumoşi...

sâmbătă, 13 martie 2010

Îmbătrânim în ringul vieţii

Am citit acest post pe blogul cuiva şi m-a înfiorat!
În principal este adevărat ce scrie mai jos, aşa că m-am gândit să pun acest articol în blogul meu.
CITIŢI ŞI VOI!
"Născuţi la începutul anilor 50-80, vedem acum în anul 2010 cum casa părinţilor noştri este de 50 de ori mai scumpă decât atunci când au cumpărat-o.
Nu avem amintiri despre primii paşi pe lună, nici despre războaie sângeroase, dar avem cultură generală, pentru ca asta însemna ceva,odată.
Suntem ultima generaţie care a jucat "Ascunselea" , "Castel", "Raţele şi vânătorii", "Ţară,ţară! ,"Prinsea","Sticluţa cu otravă", "Pac Pac", "Hoţii şi vardiştii",
Ultimii care au strigat "Un doi trei la perete stai", ultimii care au folosit telefoanele cu fise,
dar primii care am făcut petreceri video (închiriam un video şi stăteam să ne uitam la filme 2 zile închişi în casă).
Primii care am văzut desene animate color, primii care am renunţat la casete audio şi le-am înlocuit cu CD-uri..
Noi am purtat jeanşi elastici, pantaloni evazaţi, geci de blugi de la turci, iar cine avea firme gen Lee sau Puma era deja lider de gasca.
Noi nu am dat examene de Capacitate, nu am dat teste grile la admitere.
Noi am fost ultimii "Şoimi ai Patriei" şi ultimii "Pioneri"..
La gradiniţă am învaţat poezii în româneşte, nu în engleză....şi am cantat MULTI ANI TRAIASCĂ nu HAPPY BIRTHDAY la aniversări..
Am sorbit din ochi Sclava Isaura, Beverly Hills, Melrose Place, Twin Peaks, Dallas .. şi cine zice că nu s-a uitat ori minte ori nu avea încă televizor.
Reclamele de pe posturile străine ne innebuneau, şi abia aşteptam să vină şi la noi îngheţata Magnum, sau puştile alea absolut superbe cu apă.
Între timp, ne consolam cu Tango cu vanilie şi ciocolată şi clasicele bidoane umplute cu apă de la robinet, care turnate în cap ne provocau pneumonii.Şi uite un motiv bun să nu mergem la scoala.
Noi am ascultat si Metallica, si Ace of Base, si DJ Bobo si Michael Jackson şi Backstreet Boys si Take That, si încă nu auzisem de manele, singurele melodii de joc fiind horele la chefuri, la care nimeni nu ştia paşii, dar toţi dansam!
Dar spre deosebire de copiii din ziua de azi, am auzit atat de Led Zeppelin, Jimi Hendrix, Abba si de Queen, cat si de noile nume gen 50 Cent si Britney Spears.
Am citit "Licurici", "Pif", 'Cireşarii, si am baut Cico si Zmeurată şi...ni s-a parut ceva extraordinar cand au aparut primele sucuri "de la TEC" fara sa ne fie teamă că "au prea multe E-uri", iar la şcoală beam toata clasa dintr-o sticlă de suc fără teama de virusi.
Noi am baut prima Coca-Cola la sticla si am descoperit internetul.
Noi nu ne dădeam bip-uri, ne fluieram să iesim afara, noi nu aveam dolby surround system, taceam toti ca sa auzim actiunea filmului, nu aveam Nintendo sau Playstation ci jocuri tetris de care ne plictiseam la o luna dupa ce le cumparam si le uitam pe dulap, pline de praf.
Abia asteptam la chefuri sa jucam "Fantanita", "Perinita" sau "Flori, fete sau baieti", sau "Adevar sau Provocare", sau orice ne dădea un pretext sa "pupăm pe gură" pe cine "iubeam"..
Noi suntem cei care încă au mai "cerut prietenia", care incă roşeam la cuvantul "sex", care dădeam cu banul care sa intre in farmacie sa cumpere prezervative, pe care apoi sa le umplem cu apa si sa le aruncam in capul colegilor, care am completat mii de oracole, sperând ca persoana iubita va citi acolo unde scrie "De cine iti place?" ca ne place de el/ea.
Este uimitor ca încă mai suntem în viaţă, pentru ca noi am mers cu bicicleta fara cască genunchiere si cotiere, nu am avut scaune speciale in masini, nu am aruncat la gunoi bomboanele care ne cadeau din greseala pe jos, nu am avut cutii de pastile cu capac special sa nu fie desfăcute de copii, nu ne-am spalat pe mâini dupa ce ne-am jucat cu toti câinii şi toate pisicile din cartier, nu am tinut cont de cate lipide si glucide mâncăm, parintii nostri nu au "child proof the house".
Ne trimiteau să cumpăram bere si vin de la alimentara, şi cate un pachet de tigari de la tutungerie.
Noi am auzit cum s-a tras la Revolutie, noi am fost martorii a trei schimbari de bancnote si monede, noi am ras la bancuri cu Bula, noi am fost primii care au auzit-o pe Andreea Esca la Pro TV, noi suntem cei care mai tinem minte emisiunea "Feriti-va de magarus".
Suntem o generaţie de învingători, de visători, de "first-timers" ...
Dacă citeşti şi ai căzut măcar un pic pe gânduri, eşti de-al nostru!
Trimite şi la prietenii pe care poate i-ai uitat de mult, să îşi aducă aminte şi ei .

joi, 11 martie 2010

Mulţi Ani Trăiască!

Fiul meu cel mic împlineşte 1 an peste câteva ore. Habar nu are ce înseamnă asta, dar nu contează, are cine să-l sărbătorească şi să-i dorească să aibă parte de vremuri mai bune. La Mulţi Ani!

marți, 23 februarie 2010

Miroase a primăvară

Zăpada s-a topit pe aleile din IOR, iar picioarele mele se bucură din nou de stabilitatea asfaltului, după peste o sută de kilometri alergati pe zăpada.
Duminică am alergat în gaşcă la şedinţa tovărăşească a alergatorilor din RoClubMaraton, 12,5 km în ritm lejer, de plăcere, să avem timp să ne bucurăm de primăvară. Bine, cei pentru care maratonul de la Roma bate la uşă nu erau chiar atât de relaxaţi, dar asta e. Poate într-o zi voi alerga si eu la Roma...
Deocamdată, mi-am propus să alerg mai pe aproape, crosul de la Moeciu, semimaratonul de la Tuşnad şi abia în toamnă, Maratonul Bucureşti. Bine, n-am mai pus la socoteală crosurile din Bucureşti, pe care le voi vâna unul câte unul...
Hai că e culmea, pe vremea asta eu stau în casă şi scriu pe blog! Am plecat să bobinez puţin în IOR...

duminică, 14 februarie 2010

Dragostea e ca erecţia... spontană!

Dragostea la comandă, ca şi erecţia la comandă, sunt nişte utopii atât de mari, că se văd cu ochiul liber. Şi atunci, care e rolul acestui Sf. Valentin, în afară de faptul că e un bun catalizator al transmiterii bolilor venerice? Ce se întâmplă de fapt, de Sf. Valentin?
Amantele sunt triste, ca de fapt în toate marile sărbători. Ori stau singure, că iubitul e cu nevasta, ori stau să le fută soţul, oricum, nu stau cu cine ar vrea ele.
Amanţii fac fie exerciţii de resuscitare a căsniciei, fie o treabă mânioasă cu un pornache proaspăt dat jos de pe torrent. Şedinţe de şpriţ nu prea fac, că le e naşpa să recunoască în faţa amicilor că n-au ce fute de Sf. Valentin...
Puştimea se joacă de-a căsătoreala pentru o zi, se combină pe la vreun bairam, dragostea adolescentină e, aşa cum ştim toţi, pe cât de inflamabilă pe atât de volatilă...
Restul indrăgostiţilor fac ce făceau şi în celelealte zile din an, se iubesc pe unde apucă, aşa ca nu e mare diferenţă. Fetele au un pretext destul de romantic ca să-şi desfacă picioarele în faţa partenerilor noi, ţinuţi la fezandat conform principiului "Eu nu sunt curvă, mai întâi să ne cunoaştem mai bine", sau să facă prima muie iubitului, aia voit stângace, însoţită de fraza "N-am mai făcut-o până acum, da cu tine simt că aş vrea să încerc, e cadoul meu special de Sf. Valentin..."
Oricum, toţi dansăm acelaşi dans nupţial al speciei, spre bucuria comercianţilor şi florăreselor, care-şi freacă mâinile... Că tot polemizasem cu Ana pe blogul ei despre tipare sociale...
Una peste alta, cresc vânzările şi creşte numărul de orgasme, simulate sau nu. Măcar e o schimbare de culoare, că sărbători în care creşte doar alcoolemia, avem tot anul...
Roviniete.ro

joi, 11 februarie 2010

Caracatiţă lemone

Reţetele cu caracatiţă sunt ca sexul oral - neiniţiatele strâmbă din nas la început, iar după aia nu se mai opresc din băgat în gură.
Eu fac această mâncare mai ales vara, pentru că se consumă rece, e uşoară şi foarte răcoritoare.

Ingrediente:
  • 1 kg caracatiţă (nu e multă, ai sa vezi ca intră la apă de parca n-ar fi trăit în ocean toata viaţa)
  • 1 lămâie
  • 1 legătură pătrunjel
  • 4 căţei de usturoi
  • ulei de măsline
  • 1 foaie de dafin
  • sare
  • piper
Operaţiuni:
  • curăţăm caracatiţa, o frecăm puţin cu sare, apoi o caftim bine cu ciocanul de şniţele să o frăgezim
  • punem o oală cu apă la fiert şi când dă în clocot, adaugăm căţeii de usturoi, sare, foaia de dafin şi caracatiţa. Fierbem 1 oră şi verificăm daca e fiartă împungând-o sadic cu furculiţa
  • Când e fiartă se ia de pe foc, se lasă să se răcească, apoi se taie bucăţele
  • Separat, facem un sos din zeama lămâiei, puţin ulei de măsline, pătrunjelul tocat mărunt, sare şi piper
  • Îmbăiem caracatiţa în zeama asta, apoi apoi o lăsăm la frigider o zi de muncă normală (8 h)
  • Dacă am murit de foame aşteptând să se marineze caracatiţa, rudele aprind o lumânare. Dacă nu, mâncăm.
Ştiaţi care e asemănarea dintre gătit şi filmele porno? În general, se termină la fel, toată lumea se şterge la gură...

marți, 9 februarie 2010

Jos Burta!

NU, un NU hotărât regimurilor alimentare şi pilulelor de tot felul - chiar dacă vei slăbi în timp scurt, dacă te vei întoarce tot la stilul actual de viaţă, efectul yo-yo va fi devastator. Singura soluţie viabilă, cu efecte pe termen lung, este schimbarea stilului de viaţă, definitiv.
Ai putea să te înfometezi sau să mănânci numai spanac pentru tot restul vieţii? Nu, şi din fericire nici nu e nevoie! E valabil şi pentru pilule. Atunci, ce trebuie să faci?

#Schimbă-ţi stilul alimentar
Nu e vorba de nimic drastic aici (doar vorbim de o schimbare pentru tot restul vieţii, nu?). Tot ce trebuie să faci:
  • Mănâncă de 5 ori pe zi. Dacă până acum obişnuiai să faci salturi şi peste cele 3 mese tradiţionale, va fi un mic efort să te obişnuieşti aşa, dar nu e chiar atât de greu Eu îmi iau la scârbici mâncare de acasă - fructe, iaurt. Consecinţa e că vei mânca mai puţin la o masă şi vei obţine o accelerare a metabolismului.
  • Mănâncă variat. Încearcă să mănânci cât mai multe fructe şi legume, preferabil proaspete sau fierte în abur.
  • Limitează grăsimile. Carne de porc mai rar, preponderent pui, vită, peşte, curcan. Foloseşte lactate varianta light, pe cât posibil. Prăjeşte mai rar şi doar în unt sau ulei de măsline Sunt atât de multe preparate delicioase la cuptor sau grătar, încât n-ar trebui să simţi prea mult lipsa prăjelilor. Evită conservele în ulei şi când le mănânci, scurge uleiul şi pune în loc zeamă de lămâie.
  • Limitează dulciurile. Încearcă să le înlocuieşti cu fructe.
  • Întoarce fast-food-ul în favoarea ta. Cere shaworma cu mai puţini cartofi prăjiţi şi maioneză şi mai multe legume. Cere-o mică. Întotdeauna cere porţiile mici, dacă mănânci de 5 ori pe zi, te vor sătura cu siguranţă.
  • Bea multă apă! Multă însemnă cel puţin 2 l/zi, în funcţie de efort şi temperatură.
  • Răsfaţă-te. Aminteşte-ţi că asta nu e un regim, e felul în care vei mânca tot restul vieţii, Dacă îţi e poftă de o mâncare plină de grăsimi sau de ceva dulce, foloseşte-o ca o formă de autorecompensare dacă ţi-ai îndeplinit obiectivele pe o săptămână. O masă incorectă o dată pe săptămână, chiar plină de porcării, nu te va afecta negativ.
#Fă sport în mod constant
Întotdeauna, în viaţă vei găsi ceea ce cauţi - dacă cauţi scuze, vei găsi scuze, dacă cauţi timp, vei găsi timp pentru ceea ce vrei. Oricine, oricât de ocupat ar fi, poate găsi timp pentru cel puţin 3 antrenamente pe săptămână. Cel puţin până dai burta jos, aceste 3 antrenamente trebuie să fie aerobice. Alergarea e cel mai eficientă, inclusiv sub aspectul timpului şi al costurilor, dar dacă vrei, o poţi alterna cu înot, ciclism, role. Informaţii despre sport găseşti peste tot pe blog, iar dacă vrei sfaturi mai tehnice legate de alergare, găseşti aici.

#Lasă ţigările
Nu există un moment mai bun să te laşi de fumat decât acela în care te apuci să faci sport. Eu am fumat 13 ani câte un pachet de ţigări pe zi şi am mai mult de 2 ani de când am renunţat la acest obicei. Nu te minţi singur! Lasă-te dintr-o dată, înfruntă sevrajul şi vei vedea că dacă ai trecut de primele 3 săptămâni, va fi mai uşor. Voi mai reveni pe tema asta cu alte postări, că e importantă.

#Lasă băutura
Un lucru mai puţin cunoscut despre consumul de alcool este că anulează orice dietă. 1 g de alcool pur conţine 7 calorii, iar 1 g de grăsime 9 calorii. Nu numai că din câteva pahare ai făcut o bombă calorică, dar, deoarece nu poate fi depozitat în organism, trebuie metabolizat cât mai repede - ficatul nostru abordează sarcina asta cu prioritate, anulând alte sarcini (metabolizarea grăsimilor). Cu alte cuvinte, cât timp avem alcool în corp care trebuie "procesat", organismul nostru va transforma mai mult din ceea ce mâncăm în grăsime corporală.
Nici aici nu trebuie să devenim fanatici. Poţi bea liniştit la ocazii, dacă ocaziile astea nu sunt mai dese de o dată pe săptămână, şi nu bei mai mult de 2 pahare ca bărbat şi 1 pahar ca femeie (pahar specific tipului de băutură - nu poţi bea 2 halbe de rom!!!)
Alt secret este că alcoolul deshidratează - bea un pahar de apă pentru fiecare pahar de băutură alcoolică consumat. Mare parte din starea naşpa de mahmureală se datorează deshidratării.

Un efect secundar al schimbării stilului de viaţă va fi schimbarea unor personaje din anturajul tău. Prietenii adevăraţi vor respecta şi vor accepta deciziile tale. Vor apare alţi prieteni, care au şi ei preocupările tale noi. Vor dispare alţii, oamenii cu care nu aveai de fapt nimic altceva în comun decât şedinţele de intoxicare în grup cu alcool şi nicotină. Nu regreta şi nu lăsa pe nimeni să te întoarcă din drum, cine încearcă asta nu ţi-e prieten.