Atunci când afla ca obişnuesc să alerg câtiva zeci de km în fiecare săptămână, 90% din cunoscuţii mei îşi aprind liniştiţi o ţigară şi mă compatimesc sincer - "Gata, frăţică, asta e dus rău, păcat de el că era băiat de treabă!", iar restul de 10% încearcă să şi înţeleagă ce s-a întâmplat cu mine de am luat-o razna.
Astfel, apare inevitabil întrebarea "De ce alergi?". Cum însă argumentele raţionale privind beneficiile alergării pt. sănătate, siluetă etc., deşi de notorietate, nu prea conving pe nimeni, tocmai pt. că sunt prea raţionale, eu obişnuiesc să trec direct la argumentele mai hedonistice, ca să le spun aşa: "Bă tată, eu alerg pt. că asta mă face să mă simt tânăr, plin de viaţă, mă detensionează şi scap de stres".
Unul mai deştept zice: "Bă, e clar, eşti labagiu! Păi toate efectele astea le obţii fără să te chinui dacă dai la buci, şi e chiar mai plăcut. De ce nu încerci?"
Trecând peste prezumţia de virginitate, care incumba şi faptul că ai mei copii ar fi fost făcuţi în timp ce eu alergam prin parc, care ar fi trebuit să mă deranjeze, am preferat să ma concentrez pe argumente, să pot să combat:
- alergarea nu depinde de existenţa, consimţământul sau cheful a cel puţin încă o persoană, pe când sexul da;
- alergarea nu poate fi minoră fără ca tu să ştii;
- alergarea nu are, niciodată, boli venerice;
- alergarea nu este niciodată pe ciclu, ba chiar iţi oferă pretextul să dispari din calea cuiva care e nervos înainte şi în timpul ciclului;
- poţi alerga liniştit chiar dacă copii sunt acasă şi nu dorm, e chiar indicat, pt. că vor mânca urechile altcuiva în timp ce tu alergi;
Acestea fiind zise, ar fi trebuit să mai adaug şi că mă îndoiesc serios de frecvenţa şi calitatea futaiurilor unui burtos care scoate limba de-un cot dacă se strică liftul, dar, spre deosebire de alţii, eu nu sunt răutăcios.
Decât dacă am chef.
